Șoferii au primit vestea pe care o așteptau de luni de zile. Ce se va întâmpla cu amenzile rutiere de la 1 ianuarie 2021?
Punctul-amendă va fi în continuare plafonat la 145 de lei, a anunțat președintele Consiliului Național al IMM-urilor in România, Florin Jianu.
“Am discutat cu Guvernul României următoarele aspecte: 1. Creșterea salariului minim cu 3%, așa cum am propus noi, CNIPMMR, adică de la 2230 la 2300 de lei. 2. Se îngheață punctul de amendă și pentru 2021 la 145 de lei”, a declarat Jianu.
Astfel, amenzile rutiere vor rămâne și anul viitor la același nivel la care s-au aflat în ultimii patru ani, în ciuda faptului că salariul minim pe economie a crescut semnificativ din 2016.
Odată cu plafonarea punctului-amendă, șoferii vor fi sancționați astfel:
Ultima clasă de sancțiuni este rezervată persoanelor juridice. Persoanele fizice trebuie să știe că pot fi sancționați cu 9-20 de puncte-amendă pentru abateri precum circularea cu vehiculul cu inspecția tehnică periodică sau cu anvelope de vară pe timp de iarnă.
Șoferii ar fi plătit amenzi mult mai mari în cazul în care punctul-amendă nu s-ar fi plafonat la valoarea de 145 de lei.
De exemplu, conducătorii auto care ar fi comis o abatere care se sancționează cu amenzi din clasa I de sancțiuni ar fi primit o amendă de 460 sau 690 de lei. Acestea sunt sumele pe care le-ar fi scos din buzunar în cazul în care, de exemplu, ar fi schimbat direcția fără să semnalizeze acest lucru.
Clasa de sancțiuni | Valoarea actuală a amenzilor | Valoarea viitoare a amenzilor |
Clasa I de sancțiuni – 2-3 puncte-amendă | 290 – 435 lei | 460 – 690 lei |
Clasa a II-a de sancțiuni – 4-5 puncte-amendă | 580 – 725 lei | 920 – 1.150 lei |
Clasa a III-a de sancțiuni – 6-8 puncte-amendă | 870 – 1.160 lei | 1.380 – 1.840 lei |
Clasa a IV-a de sancțiuni – 9-20 puncte-amendă | 1.305 – 2.900 lei | 2.070 – 4.600 lei |
Clasa a V-a de sancțiuni – 21-100 puncte-amendă | 3.045 – 14.500 lei | 4.830 – 23.000 lei |